Skip to content

AUTORIZAŢIA DE CONSTRUIRE / DESFIINŢARE Descriere generală

Acte normative : 

Legea 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcție, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 

Ordinul M.D.R.T nr. 839/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

  • (1) Documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii elaborată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism aprobate, potrivit legii, pe lângă cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire, inclusiv anexa – se utilizează formularulmodel F.8 «CERERE pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare» obţinut de la emitent – va conţine, în mod obligatoriu, următoarele documente:

    a) cererea pentru emiterea autorizaţiei de construire formularul-model F.8 inclusiv anexa
    b) certificatul de urbanism, în copie;
    c) dovada titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţii, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi şi extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi, în cazul în care legea nu dispune altfel;
    d) documentaţia tehnică – D.T., în două exemplare, dintre care un exemplar se arhivează la emitent şi un exemplar vizat spre neschimbare se returnează beneficiarului;
    e) avizele, acordurile şi punctul de vedere/actul administrativ al autorităţii pentru protecţia mediului competente, solicitate prin certificatul de urbanism, în copie;
    f) studiile de specialitate, nota tehnică justificativă sau raportul de expertiză tehnică pentru lucrări de intervenţie la construcţii existente şi/sau raportul de audit energetic pentru lucrări de intervenţie în vederea creşterii performanţei energetice la clădiri, solicitate prin certificatul de urbansim, în condiţiile legii, un exemplar;
    (1^1) Renovarea majoră menţionată la alin. (1) lit. e) are înţelesul prevăzut la art. 251 alin. (8^1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.


    (2) În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) din Lege, documentaţia pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare, elaborată în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi aprobate, potrivit legii, are aceeaşi structură cu documentaţia pentru autorizaţia de construire şi este considerată completă dacă, pe lângă cererea pentru emiterea autorizaţiei de desfiinţare – inclusive anexa – (se utilizează formularul-model F.8 «CERERE pentru emiterea autorizaţiei de construire/desfiinţare» obţinut de la emitent), completată cu elementele de identificare şi datele tehnice conform documentaţiei tehnice – D.T.A.D. cuprinde aceleaşi documente menţionate la alin. (1), adaptate scopului, precum şi certificatul de atestare fiscală privind valoarea de impozitare a imobilului (în copie).


    (3) La depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se vor avea în vedere următoarele:
    a) în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Lege, odată cu autorizaţia de construire/desfiinţare se solicită, de regulă, şi autorizarea organizării executării lucrărilor. În această situaţie, solicitantul are obligaţia de a prezenta, pe lângă documentaţia tehnică – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de bază (D.T.A.C.), documentaţia tehnică – D.T. pentru organizarea executării lucrărilor
    (D.T.O.E.) – piese scrise şi desenate -, întocmită în baza prevederilor anexei nr. 1 la Lege, împreună cu avizele specifice aferente (aviz circulaţie, aviz pentru ocuparea temporară a domeniului public, aviz sanitar, aviz/contract cu societatea de salubritate şi altele asemenea, după caz), în două exemplare;
    b) în situaţia în care, prin certificatul de urbanism a fost solicitată elaborarea unor studii suplimentare, sintezele acestora se anexează documentaţiei, inclusiv avizele/aprobările obţinute pentru acestea (două exemplare). La nevoie, solicitantului i se va putea cere prezentarea studiilor în întregul lor.

  • a) documentele menţionate pentru autorizaţia de construire (menționate mai sus) precum şi
    b) certificatul de atestare fiscală privind valoarea de impozitare a imobilului (în copie).

    Documentaţia tehnică – D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii va respecta conţinutul cadru din Anexa nr.1 la Legea nr.50/1991 actualizată şi se întocmeşte pentru:
    – autorizarea executării lucrărilor de construire – D.T.A.C.;
    – autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare – D.T.A.D.;
    – autorizarea executării organizării lucrărilor – D.T.O.E.


    Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire /desfiinţare – Art. 53 din Ordinul 839/2009:
    În cazul în care lucrările de construcţii nu au fost începute ori nu au fost executate integral în termenele stabilite prin autorizaţia de construire/desfiinţare, investitorul poate solicita autorităţii emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei.


    Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire/desfiinţare se va solicita cu cel puţin 15 zile înaintea datei expirării termenului de valabilitate şi se poate acorda, potrivit Legii, o singură dată pentru cel mult 12 luni.
    Pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire / desfiinţare se completează şi se depune la emitent o cerere-tip (potrivit formularului-model F.12) însoţită de autorizaţia de construire / desfiinţare emisă, în original.


    Acordarea prelungirii valabilităţii autorizaţiei de construire /desfiinţare se apreciază de emitentul acesteia, în baza examinării cererii în raport cu: interesul public, complexitatea lucrărilor autorizate, stadiul executării lucrărilor ori cauzele care au dus la nerespectarea termenelor prevăzute în autorizaţie. Prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire / desfiinţare se înscrie în originalul autorizaţiei iniţial emise, fără a fi necesară prezentarea unei alte documentaţii. În această situaţie emitentul autorizaţiei are obligaţia de a comunica decizia sa solicitantului, în termen de maximum 15 zile de la depunerea cererii.

Formulare tip

Trimite cererea

Nume și Prenume *
Email *
Telefon*
Adauga alte detalii (optional)